Pothos: cum să îl îngrijești ca să fie bogat, de la lumină la tăiere

Pentru a îngriji planta pothos (Epipremnum aureum), așază ghiveciul într-un loc luminos, ferit de soarele direct pe frunze. Udă atunci când suprafața pământului este uscată la atingere și folosește un ghiveci cu orificiu de scurgere pe fund. Tunde lăstarii lungi și golași pentru a ajuta planta să devină deasă.

Pothosul supraviețuiește în aproape orice colț, iar din acest motiv multe exemplare ajung să fie rărite. În lumină slabă nu moare, dar produce frunze mici. Cu timpul, frunzele de la baza ghiveciului cad și rămâne doar un smoc în vârful fiecărei ramuri. De asemenea, planta este toxică pentru pisici, câini și copii.

Pothosul cu frunze galbene, rărit sau ofilit are de obicei scăpare. Fiecare vârf de ramură cu un nod și o frunză verde prinde rădăcini în apă în 3 până la 4 săptămâni, conform Extensiei Universității din Wisconsin. Chiar dacă rădăcina este pierdută, vârfurile sănătoase devin o plantă nouă. Extensia este serviciul de îndrumare pentru public pe care îl oferă universitățile americane.

Este planta ta cu adevărat un pothos?

Jiboia este Epipremnum aureum, o plantă agățătoare cu frunze în formă de inimă, complet verzi sau pătate cu galben ori alb. I se mai spune și iedera-dracului, iar în Statele Unite, golden pothos. Unele magazine vând încă jiboia ca Epipremnum pinnatum. NC State Extension explică faptul că acesta a fost numele vechi. Botaniștii au separat cele două specii, iar jiboia comună a devenit E. aureum.

Petele galbene sub formă de dungi și striații de pe frunze aparțin plantei și nu sunt un semn de boală. Conform NC State, varietatea „Golden” are verdele striat cu galben, iar „Marble Queen” este marmorată cu alb. Varietatea „Neon” are frunza în întregime galben-lămâie.

Două plante asemănătoare sunt specii diferite și necesită îngrijiri ușor diferite:

• Scindapsus pictus (*Scindapsus pictus*): frunză verde-închis pistrițată cu argintiu. Clemson Extension amintește că aceasta aparține altui gen, crește mai lent și tolerează mai puțin excesul de apă decât pothosul.

• Filodendron cu frunze în formă de inimă (*Philodendron hederaceum*): frunză mai subțire și mai moale. Pețiolul frunzei de filodendron este neted, iar cel al pothosului are un șanț pe lungime. Ghidul despre cum să identifici plantele de apartament prezintă acest șanț, iar ghidul pentru filodendron oferă detaliile despre îngrijirea lui.

Dacă planta a sosit fără etichetă, aplicația Bloom identifică specia după o fotografie a frunzei.

De ce se rărește pothosul și cum să obții o plantă deasă

Pothosul se rărește din două motive care apar de obicei împreună: pierderea naturală a frunzelor bătrâne și lipsa de lumină.

Frunzele bătrâne cad. NC State descrie procesul: în timp, frunzele mai bătrâne se îngălbenesc și cad. Aproape toate frunzele ajung să fie concentrate la vârful ramurilor. Ramura lungă și golașă de lângă ghiveci este rezultatul. Frunza bătrână care se îngălbenește din când în când este un lucru normal.

Lipsa de lumină. UF/IFAS consemnează că pothosul tolerează lumina puțină, dar în această situație frunzele noi cresc mici. Varietățile cu galben sau alb își pierd de asemenea culoarea, conform aceleiași surse.

Pentru a îndesi pothosul, urmează trei pași:

1. Tunde ramurile golașe. NC State recomandă tăierea ramurilor pentru a menține planta bogată. Taie fiecare ramură chiar deasupra unui nod, punctul de pe tulpină din care pornesc frunza și rădăcina aeriană (rădăcina maro care iese din tulpină, în afara pământului). Nodul rămas sub tăietură poate începe să lăstărească din nou.

2. Plantează din nou vârfurile în același ghiveci. Vârfurile tăiate prind rădăcini ușor. Extensia Universității din Wisconsin recomandă plantarea mai multor vârfuri înrădăcinate împreună în același ghiveci. Lasă vârfurile tăiate în apă până când dau rădăcini. Apoi plantează vârfurile cu rădăcină aproape de baza ramurilor golașe, iar ghiveciul va avea din nou frunze aproape de pământ.

3. Rotește ghiveciul în fiecare săptămână. Penn State Extension avertizează că frunzele cresc în direcția luminii. Prin rotirea săptămânală, frunzișul crește echilibrat, fără să rămână orientat doar spre o singură parte.

Fără mai multă lumină, tăierea doar amână problema. Dacă planta este departe de fereastră, mută ghiveciul înainte de a tunde.

Pothos curgător sau pe tutore: care produce frunze mai mari

Pothosul curgător și pothosul pe tutore (o tijă acoperită cu mușchi sau din lemn, pe care se cațără) sunt aceeași plantă, iar diferența apare la dimensiunea frunzei. În natură, pothosul se cațără pe trunchiurile copacilor, iar frunza crește pe măsură ce planta urcă. Wisconsin consemnează frunze adulte de până la 90 cm (3 picioare) la planta care se cațără. În ghiveci, fără suport, pothosul își păstrează frunza tânără, de 7,5 până la 15 cm (3 până la 6 inci), conform NC State.

Curgător. Cu lăstarii care atârnă de pe un raft sau dintr-un ghiveci suspendat, pothosul tinde să își păstreze frunzele tinere. Pentru a rămâne frumos când atârnă, Clemson recomandă tăierea cu regularitate. Ghidul despre plante curgătoare explică de ce ghiveciul suspendat se usucă mai repede decât celelalte.

Pe tutore. NC State menționează că, dacă are un suport pe care să se cațere și lumină suficientă, pothosul începe să producă frunze mari, adulte. Clemson indică un tutore cu mușchi sau un țăruș din lemn. Nimeni nu a măsurat cât de mult crește frunza în interior, așa că nu se poate garanta o anumită dimensiune. Ceea ce consemnează ambele extensii universitare este că frunza crește.

Pentru a monta tutorele, Penn State recomandă un țăruș acoperit cu mușchi, înfipt în ghiveci. Sprijină lăstarii pe el și leagă-i cu sfoară moale. Rădăcinile aeriene, maronii, se prind de mușchi.

Unde să așezi pothosul: lumina

Așază pothosul lângă o fereastră luminoasă, unde primește multă lumină, fără soare direct pe frunze. Penn State avertizează că soarele direct îngălbenește frunzele. UF/IFAS menționează un alt semn al excesului de lumină sau de căldură: pete arse doar pe partea galbenă sau albă a frunzei. Acea frunză nu își mai revine.

UF/IFAS furnizează cifrele. Pothosul supraviețuiește cu 50 de foot-candles (unitatea americană pentru intensitatea luminii), adică aproximativ 540 de lucși, dar frunzele noi rămân mici și își pierd nuanțele de galben sau alb. De la 150 de foot-candles în sus, adică aproximativ 1.600 de lucși, planta își păstrează culoarea și dimensiunea frunzelor. Luxul este unitatea de măsură pentru lumina care atinge frunza, iar o aplicație de tip luxmetru de pe telefon îți arată această valoare.

În Brazilia, fereastra orientată spre nord primește soare aproape toată ziua în timpul iernii. Lasă pothosul în afara razei de soare care pătrunde prin această fereastră sau în spatele unei perdele subțiri. Fereastra orientată spre est primește doar soarele de dimineață, care este mai slab. Fereastra orientată spre sud primește puțin soare direct: acolo pothosul poate sta foarte aproape de fereastră, fără să atingă sticla.

Varietățile cer cantități diferite de lumină. Potrivit Clemson, 'Marble Queen', 'Snow Queen' și 'Pearls and Jade' au nevoie de mai multă lumină decât celelalte. Toate trei au mult alb pe frunze. 'Neon' și 'Jessenia' tolerează o lumină mai slabă. NC State adaugă că 'Jade', complet verde, se dezvoltă bine în lumină puțină. Ghidul despre plante pentru lumină puțină compară pothosul cu alte plante pentru colțuri întunecate.

Tăierea pothosului: de unde se taie

Taie lăstarul de pothos chiar deasupra unui nod, cu o foarfecă curată și ascuțită, de îndată ce acesta rămâne golaș lângă ghiveci. Serviciile de extensie nu stabilesc un interval fix între tunderi. Penn State acceptă tăierea la orice înălțime a lăstarului, întotdeauna chiar deasupra unui nod, sau îndepărtarea întregului lăstar, lăsând un ciot de 5 cm (2 inci). Wisconsin acceptă de asemenea tăierea întregii plante la 5 cm de la sol, atunci când este foarte rară.

Folosește mănuși la tundere. NC State consemnează că seva plantei pothos irită pielea. Vârfurile tăiate devin butași. Penn State afirmă că vârful tăiat prinde rădăcini mai bine primăvara și vara, din septembrie până în martie în Brazilia.

Cum se udă pothosul

Udă pothosul atunci când suprafața pământului este uscată la atingere, așa cum indică Wisconsin. Penn State recomandă udarea atunci când pământul este uscat. Clemson merge mai departe și recomandă să aștepți până când pământul se usucă complet. Clemson cere o udare generoasă, care să ajungă la toate rădăcinile: udă până când apa se scurge prin orificiul ghiveciului.

Penn State menționează că pothosul tolerează mai bine pământul uscat decât pe cel ud. Acest ghid ia ca reper suprafața uscată, iar dacă ai dubii, mai așteaptă o zi înainte de a uda. Prea multă apă duce la putrezirea rădăcinii, iar lipsa apei doar veștejește frunza pentru o perioadă. Frunza veștejită redevine fermă după udare. Intervalul dintre udări depinde de ghiveci, lumină și anotimp și se schimbă de la vară la iarnă.

Pentru a verifica dacă rădăcina a putrezit, scoate pothosul din ghiveci: rădăcina putredă devine maro sau dispare, potrivit Wisconsin, iar cea mai frecventă cauză este excesul de apă. Dacă întreaga rădăcină a putrezit, taie vârfurile sănătoase ale lăstarilor și fă butași din ele.

Pământ, ghiveci și pothos în apă

Plantează pothosul într-un pământ care se drenează bine, într-un ghiveci cu orificiu pe fund. Clemson recomandă un amestec ușor și aerisit. Mută pothosul într-un ghiveci puțin mai mare la fiecare 1 sau 2 ani, când rădăcinile ies prin orificiu sau planta nu mai are loc.

Pothosul crește bine și cu lăstarii așezați în apă: NC State consemnează că ramurile prind rădăcini în apă cu ușurință. Serviciile de extensie universitară consultate analizează doar înrădăcinarea în apă; niciunul dintre ele nu a măsurat comportamentul unui pothos păstrat în apă timp de mai mulți ani.

Îngrășământ pentru pothos

Fertilizează pothosul cu un îngrășământ echilibrat pentru plante de interior, în doza indicată pe etichetă, la fiecare 2 luni în perioada de creștere, din septembrie până în mai în Brazilia, și oprește fertilizarea iarna (din iunie până în august în Brazilia). Aceasta este recomandarea celor de la NC State și Wisconsin, care recomandă pauză iarna. Penn State fertilizează mai des: la fiecare 2 săptămâni în faza de creștere și o dată pe lună iarna.

Acest ghid urmează recomandările NC State și Wisconsin, iar Clemson indică exact același interval. Motivul este riscul de exces: potrivit Wisconsin, sărurile din îngrășământ se acumulează în sol și înnegresc marginile și vârfurile frunzelor.

Temperatura și umiditatea pentru pothos

Planta pothos preferă între 16 °C și 21 °C noaptea și între 21 °C și 29 °C ziua, potrivit Clemson. Nu lăsa ghiveciul în fața aparatului de aer condiționat și nici lipit de geamul ferestrei iarna: aerul cald sau rece usucă frunzele.

Frigul lasă o pată specifică pe frunză. UF/IFAS consemnează pete maronii răspândite în mijlocul frunzei după câteva ore între 1 °C și 4 °C (33 °F și 40 °F). O schimbare bruscă de temperatură provoacă aceeași pată. Acolo unde iarna se răcește astfel (din iunie până în august în Brazilia), mută pothosul departe de fereastră pe timpul nopții.

Umiditatea optimă a aerului este cuprinsă între 50% și 70%. Clemson precizează că pothosul tolerează umiditatea obișnuită dintr-o locuință, între 30% și 60%. Dacă aerul devine mai uscat decât media din casă, un umidificator este de mare ajutor.

Frunze galbene, vârfuri și pete maronii la pothos

Frunza galbenă la pothos are cauze diferite în funcție de zona unde apare:

• O frunză bătrână, din când în când: este schimbul natural descris de NC State. La pothosul curgător, frunza bătrână este cea de lângă ghiveci. Nu schimba nimic.

• Mai multe frunze galbene cu pământul mereu umed: exces de apă. Așteaptă ca suprafața pământului să se usuce înainte de următoarea udare și verifică dacă ghiveciul are orificiu de scurgere. Clemson menționează de asemenea lipsa de îngrășământ drept cauză, atunci când pământul nu este îmbibat cu apă. În acest caz, fertilizează respectând intervalul din secțiunea despre fertilizare.

• Frunze galbene și uscate după ce ai rărit udatul: lipsă de apă. Udă din nou atunci când suprafața pământului se usucă, fără să îmbibi solul.

• Frunze îngălbenite lângă fereastră, cu pete arse: exces de soare. Îndepărtează ghiveciul de fereastră; frunza arsă nu se mai reface.

Vârful și marginea închise la culoare au trei cauze înregistrate de Wisconsin: prea multă apă, prea puțină apă și săruri din îngrășământ acumulate în pământ. Pământul îmbibat indică prea multă apă, iar pământul uscat timp de mai multe zile indică prea puțină apă. În cazul fertilizării recente, cauza probabilă sunt sărurile: UF/IFAS recomandă trecerea unei cantități mari de apă prin pământ, până când se scurge prin orificiu, pentru a spăla excesul. Clemson adaugă aerul uscat și lumina prea puternică. O pată maro în mijlocul frunzei, după o noapte rece, reprezintă daune cauzate de frig. Ghidul despre frunze galbene te învață cum să deosebești cauzele la orice plantă, iar ghidul ce are planta mea acoperă celelalte simptome.

Dăunătorii plantei pothos

Cei mai comuni dăunători ai pothosului în interior sunt păduchii lânoși și păduchii țestoși, potrivit Wisconsin. Verifică dosul frunzelor și punctul în care frunza pornește din tulpină. Un semn alb pe nodurile de lângă pământ poate proveni de la doi dăunători: smocul de vată indică păduchi lânoși, iar o pânză fină de păianjen indică acarieni.

• Păduchele lânos: smocuri albe de vată la îmbinarea frunzei cu tulpina, pe dosul frunzei și chiar pe rădăcină. Ghidul despre păduchele lânos arată cum să îndepărtezi aceste smocuri.

• Păduchi țestoși: mici puncte ieșite în relief, de culoarea scoarței, pe tulpină și pe frunze. Ambele tipuri de păduchi pot lăsa frunza și mobila din jur lipicioase.

• Acarieni: Wisconsin recomandă curățarea temeinică a plantei, inclusiv pe dosul frunzelor, și aplicarea unui săpun insecticid, repetând tratamentul conform instrucțiunilor de pe etichetă. Ghidul despre păianjenul roșu arată cum se identifică dăunătorul.

Wisconsin avertizează că, la un pothos puternic infestat cu coșenile, este de obicei mai bine să arunci planta și să o iei de la capăt cu vârfuri sănătoase de lăstari. Pothosul prinde rădăcini atât de ușor încât să reîncepi este simplu. Ghidul despre dăunători ai plantelor de interior acoperă ceilalți dăunători.

Cum se înmulțește pothosul

Pentru a înmulți pothosul, taie o porțiune de ramură cu cel puțin un nod și pune-o în apă sau în pământ, potrivit celor de la Clemson. Universitatea din Wisconsin consemnează apariția rădăcinilor în 3 până la 4 săptămâni, iar primele frunze noi (lăstari) pot apărea în 1 până la 2 săptămâni, înainte ca rădăcinile să fie gata, dacă mediul este cald.

Este pothosul toxic pentru pisici, câini și copii?

Da. ASPCA, centrul de control al intoxicațiilor la animale din Statele Unite, include pothosul pe lista plantelor toxice pentru câini și pisici. Principiul toxic este oxalatul de calciu insolubil, un cristal în formă de ac. ASPCA descrie iritație și senzație intensă de arsură la nivelul gurii, al limbii și al buzelor, salivare excesivă, vărsături și dificultate la înghițire.

Pentru oameni, NC State clasifică pothosul ca având toxicitate medie. Toate părțile plantei conțin cristalul, iar seva poate irita pielea. Dacă un copil a mestecat o frunză, scoate restul din gură și sună la Disque-Intoxicação, 0800 722 6001 (Anvisa, gratuit, 24 de ore). Dacă a fost animalul tău, sună la veterinar.

Planta nu trebuie să ajungă la gunoi. Lasă ghiveciul într-un loc inaccesibil și strânge frunzele care cad. La pothosul curgător, un ghiveci așezat sus nu este de ajuns: ramura crește în jos, iar vârful ajunge la înălțimea pisicii. Taie vârful ramurilor înainte să ajungă la animal. Ghidul de plante toxice pentru animale de companie prezintă și celelalte plante care conțin același cristal.

Întrebări frecvente

Poate sta planta pothos în interior?

Da. Pothosul tolerează lumina slabă: UF/IFAS notează că supraviețuiește la aproximativ 540 de lucși. Pentru a păstra coloritul și dimensiunea frunzelor, are nevoie de cel puțin 1.600 de lucși, adică lumina dintr-un punct situat aproape de fereastră. Singura măsură cu adevărat importantă este să așezi ghiveciul departe de copii și animale, deoarece planta este toxică.

Pot pune zaț de cafea la pothos?

Nu este o idee bună să pui zațul de cafea direct în ghiveci. Serviciul de extensie al Universității din Illinois avertizează că zațul aplicat într-un strat gros formează o peliculă care respinge apa și împiedică pătrunderea acesteia în pământ. Același serviciu de extensie precizează că există puține cercetări privind modificarea acidității solului de către zaț. Dacă îți rămâne zaț, aruncă-l la gunoiul organic sau pune-l într-o ladă de compost (recipientul în care resturile de mâncare devin îngrășământ), așa cum indică aceeași extensie.

Purifică pothosul aerul?

Nu într-un mod care să conteze într-o locuință. În testul NASA din 1989, realizat în camere mici și închise, pothosul a eliminat o parte din benzenul și formaldehida din aer. O analiză a cercetătorilor de la Universitatea Drexel a calculat necesarul pentru o casă: ar fi nevoie de 10 până la 1.000 de plante pe metru pătrat. Testul NASA a măsurat o cutie închisă, iar analiza a măsurat ce se întâmplă într-o casă reală. Ghidul despre plante care purifică aerul prezintă cifrele testului.

De ce ies frunzele noi de pothos mai mici decât celelalte?

UF/IFAS listează trei cauze pentru apariția frunzelor noi mai mici și fără nuanțe galbene: lumină redusă, deficit de magneziu (unul dintre nutrienții din îngrășământ) și fertilizare insuficientă. Începe cu lumina: mută pothosul mai aproape de o fereastră luminoasă. Dacă lumina este corespunzătoare, verifică dacă planta a primit îngrășământ în perioada de creștere. În cazul unui pothos curgător, frunza nu depășește stadiul juvenil, măsurând între 7,5 și 15 cm. În interior, frunze mai mari de atât apar de obicei numai atunci când planta se cațără pe un suport și beneficiază de suficientă lumină.

Dacă pothosul tău prezintă un simptom pe care nu îl recunoști, aplicația Bloom pentru iPhone te poate ajuta. Aceasta identifică planta dintr-o fotografie și, prin abonamentul Premium, depistează boala pe baza unei poze a frunzei.